Timp estimat de citire: 14 minut(e)
Universitatea Transilvania din Brașov în parteneriat cu Nhood România, dezvoltatorul și administratorul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – Cartier Coresi, lansează un program de studii de masterat, ce vizează pregătirea de specialiști în regenerare urbană, în cadrul Facultății de Construcții. Programul de studii „Management de proiect în regenerare urbană” are o durată de doi ani, cu predare în limba engleză și se adresează atât proaspeților absolvenți de facultate, cât și profesioniștilor care își doresc o specializare în acest domeniu atât de actual și necesar pentru o dezvoltare durabilă și coerentă în România. Înscrierile la masterat se pot face până în data de 10 septembrie!
Colaborarea dintre Universitatea Transilvania și Nhood România ilustrează o viziune amplă, pe termen lung, adaptată provocărilor, oportunităților și nevoilor pieței muncii de formare și specializare în domenii de activitate care contribuie la dezvoltarea mediului economic și profesional.
Masteratul este singurul program din țară care cuprinde o gamă largă de domenii, precum: management de proiect, inginerie civilă, regenerare urbană, investiții imobiliare, politici publice, comunicare de proiect, management de echipă, planificare strategică și implicațiile sociale, economice, politice și administrative ale unui proiect de regenerare urbană, și multe altele.
În cadrul programului, studenții vor fi pregătiți atât de cadre didactice din cadrul Universității Transilvania din Brașov, de profesori invitați de la universități de prestigiu din Europa, de specialiști din cadrul Nhood, ce are filiale în 10 țări europene, precum și de alți specialiști din piața imobiliară din România. Cursurile vor fi organizate în formulă modulară, flexibilă, masteranzii având posibilitatea de a face stagii de practică într-un mediu de business internațional.
Dezvoltarea acestui masterat vine în urma necesității de formare a specialiștilor într-un domeniu care își propune să schimbe fața orașelor, să dea o nouă viață cartierelor și o nouă utilitate zonelor industriale. Un studiu de caz în acest sens este Cartier Coresi, din Brașov, ce reprezintă un ecosistem de funcțiuni mixte: centrul comercial – Coresi Shopping Resort, proiectul rezidențial – Coresi Avantgarden, dezvoltat alături de Kasper Development, campusul de birouri – Coresi Business Campus, dezvoltat alături de Ascenta Management, coworkingul – The Business Factory, hotelul Qosmo, operat de către Kronwell, și hub-ul comunitar – Cartier Hub Coresi, operat de Learnex.
Cartier Coresi este punctul de intersecție dintre inovație, curaj antreprenorial și orientare comunitară, articulate în jurul nevoilor și aspirațiilor oamenilor, un exemplu de bună practică în domeniul dezvoltării urbane durabile. Cartier Coresi joacă un rol cheie în dezvoltarea economică și teritorială a orașului.
În inima misiunii Nhood se află convingerea că dezvoltarea imobiliară are nevoie de un suflu nou și de o viziune mai largă, dincolo de interesul individual. Urbanizarea inteligentă, în colaborare cu diverși parteneri instituționali, reprezintă ocazia de a crea spații mixte care merg dincolo de funcțiunea lor imediată și dau sens comunității căreia se adresează, creează dinamică și coeziune la nivel de cartier, de oraș, de regiune. În acest sens, compania își dorește să dezvolte în continuare acele locuri care să aducă bucurie oamenilor zi de zi, având mereu o orientare către nevoile comunităților.
Detalii despre înscriere pot fi accesate aici:
https://admitere.unitbv.ro/informatii-masterat/facultatea-de-constructii.html
Mai multe informații despre masterat se găsesc aici:
https://constructii.unitbv.ro/ro/programe-de-studii/masterat.html
Despre Universitatea Transilvania din Brașov
În peste 70 de ani de existență, Universitatea Transilvania din Brașov și-a construit un prestigiu real în plan național și internațional. Este o universitate comprehensivă, cu 18 facultăți, fiind cea mai mare instituție de învățământ superior din Regiunea Centru. Fără a-și abandona istoria, care integrează tradiția științifică, industrială și culturală a regiunii, instituția urmărește dinamica prezentului și se gândește la viitor.
Persoană de contact:
Conf. dr. ing. Radu Muntean – coordonatorul programului de masterat la Facultatea de Construcții, Universitatea Transilvania din Brașov
E-mail: radu.m@unitbv.ro
Despre Nhood România
Nhood este o companie de servicii de consultanță imobiliară cu o expertiză ce acoperă domenii precum: animarea comunităților, operarea și comercializarea proiectelor de tipul mixed-use, gestionarea activelor și dezvoltarea de proiecte durabile, cu o gamă largă de funcțiuni și servicii (magazine, locuințe, birouri, hoteluri, community hub-uri). Nhood vizează proiecte de regenerare urbană care au un triplu impact pozitiv: social, de mediu și economic – Oameni, Planetă, Profit.
În România, Nhood este mandatată de Ceetrus să administreze portofoliul de 23 de centre comerciale Auchan la nivel național, precum și să continue dezvoltarea celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – Cartier Coresi, în beneficiul comunităților și tuturor partenerilor.
Persoană de contact:
Dana Anghelescu – Community & Events Manager
E-mail: danghelescu@nhood.com
Persoană de contact:
Ramona Grozăvescu-Chirtoc – Corporate Communication & CSR Manager
E-mail: rgrozavescu@nhood.com